Tati e si mai tare! Nu doar pe Dracu l-a speriat!

Prin septembrie, la un inceput de sfarsit de saptamana, intr-o sambata dimineata, o zi frumoasa cu soare mieriu de toamna, am de plecat prin tara, cu treburi. Pe copii am vrut sa-i las in grija unor prieteni, la randul lor, parinti a doi copii, cam de aceleasi varste cu ai mei. Doar ca si ei plecau la munte, intr-o minivacanta, fara cei mici pe care ii lasau in grija bunicilor. Prin urmare, bunicii urmau sa aiba grija de o... mica grupa de gradinita – cei doi nepoti ai lor si cei doi copii ai mei.
Cica, nu s-a pomenit „copil cuminte si baba frumoasa”! Sigur, actrite care au imbatranit frumos si arata bine chiar daca sunt sexagenare am vazut cu totii, dar copil care sa nu fie zburdalnic chiar n-am pomenit.
Pan’ la pranz, cei patru copii le-au mai scos bunicilor cateva sute (mii?) de fire de par alb. La un moment dat, unul dintre bunici rabufneste: „Mai stati si voi locului, ca ne-ati speriat cu atata alergatura si cu atatea nazdravanii! Ati speriat si pe Dracu voi!” Fiica-mea se opreste si-i raspunde: „Da, da’ tata e si mai tare! Nu doar pe Dracu l-a speriat!” „Cum adica?!” intreaba cei doi bunici si nepotii lor, mirati-curiosi-amuzati. „Hai sa va povestim!”
Si spun povestea pe rand, si fiica mea, si fiul meu:
„Asta vara am fost la Castelul Bran. Noi doi si matusa noastra am urcat toate scarile si am vizitat castelul. Tati a ramas la mesele alea unde bei suc si se plimba oamenii aia costumati urat. Cand am coborat si am ajuns aproape de mese, l-am vazut pe tati asezat pe o banca, langa o masa, cam... visator, asa. Se gandea la ceva si nu cred ca vedea ceva pe langa el. Am vrut sa ne apropiem de el tiptil si sa incercam sa il speriem.
Cam din spatele lui venea pas-pas unul dintre oamenii aia „costumati”; era unul imbracat ca Dracula, de care noua chiar ne era frica. Dracula asta le mai facea si semne altor oameni de pe la mese, ca sa fie atenti la el cum o sa-l sperie pe tati. Noi am luat-o la fuga spre tati, sa-i spunem. Da’ mai inainte Dracula ala a ridicat mainile si, chiar cand sa-l sperie pe tati, chiar atunci, tati s-a-ntors deodata spre el, a ridicat mainile spre Dracula si-a strigat: „Buhuu!” Eei, si-atunci Dracula s-a speriat si-a sarit in sus, si-a luat-o la goana in spate. Eu cre’ca a si facut pipi pe el de frica! Am ras si noi si radeau toti oamenii de la mese. Si tati radea.
Nu-i asa ca tati e cel mai tare?! Tati l-a speriat si pe Dracula, nu doar pe Dracu!”

Stricatilor!

Stricatilor!

Spune Emil Hurezeanu ca Marcel Hoara avea tot dreptul sa se afle pe 19 mai acolo unde se afla. Adica, la o emisiune tv in direct a unei Antene, filmata in mijlocul manisfestantilor impotriva Guvernului.
Ma gandesc eu ca as fi putut fi – dar nu sunt – angajat. Mai mult, as fi fost un angajat al CEC – sau CEC Bank, asa cum se numeste de catva timp, nu stiu exact de cand. In locul lui Hoara putea fi Sebastian Vladescu. Si el ar fi avut tot dreptul sa se afle acolo, atunci. Eu - cel cu salariul ramas la fel de ani de zile, neindexat, nemarit, si de curand taiat pe sfert de Vladescu – stiu prea bine ca actualul ministru al Finantelor a primit in 2009 – ca membru in CA al CEC, adica fara sa miste vreun deget – beneficii de circa un sfert de milion de lei. Adica munca mea de dimineata pana noaptea se duce la... „un stricat”? Degeaba? Adica, Vladescu primeste „moca” din munca mea, in fiecare luna, cate 200.000.000 (doua sute de milioane) de lei vechi, doar ca sa-mi taie mie din salariul si-asa mai mic decat al bugetarilor cu aceleasi studii (ba, chiar, mai putine) si cu aceeasi vechime (ba, chiar, mai mica)?!
Ce i-au facut lui Hoara manifestantii? (Stiind ca el e membru in 7 – sapte – Consilii de Administratie, adica primeste degeaba de la stat, adica si din munca lor, a manifestantilor, sapte salarii nemuncite, nemeritate si cu totul nesimtite; in vreme ce lor tocmai le-a taiat un sfert din salariu tocmai seful lui Hoara!) L-au huiduit, au aruncat in el cu rosii flescaite, cu pietre, cu oua stricate... Putin a lipsit sa fie linsat.
Eu, in locul manifestantilor, ce i-as fi zis hotului si „p-afaristului” de la Finante? „Vladescule, te iubim, / Ca ca tine nu gasim”? Sigur ca nu! I-as fi zdrobit pe frunte vreo duzina de oua stricate!
Huo, stricatilor!

20 mai 2010 (Dupa douazeci de ani – de la „Duminica orbului”)

Baba frumoasa

La Multi Ani! doamnelor si domnisoarelor pentru 8 Martie. La multi ani! si domnilor pentru 9 martie. Mucenici, 40 de pahare...

Ca inainte de orice Martisor, mi-am „ales baba”. Sigur ca ziua de 7 martie – fix la jumatate intre 1 si 13.
Norocoasa „baba mea”, zi de duminica. M-am trezit, soare stralucitor. Zi extrem de frumoasa, dupa o iarna atat de lunga si de grea. S-a trezit si nevasta, e frumoasa si imi zambeste. Putine femei sunt frumoase dimineata, chiar cand se trezesc.
Pana la micul dejun, soacra a luat vreo 4-5 calmante si-apoi si-a facut curaj sa-mi spuna: mi-a murit pisica. A calcat-o masina. Asta e! Nu poti sa tii o pisica in lesa, nici in lant, ca pe un caine. O sa pun curse de soareci, ca sa nu-mi rontaie toate cartile. Doar in biblioteca am vazut soareci. Da, nu radeti. Acasa am soareci de biblioteca!
Si este o zi asa frumoasa!
Plecam in „pelerinaj”. Imi plac bisericile si manastirile din Valcea si din Arges. Si drumurile sunt mai libere. Cand ies de pe autostrada, dincolo de Pitesti, aflu ca drumul spre Valcea e inchis – ca s-a „rupt”. La fel, spre Muscel. Spre Curtea de Arges inca se circula.
Oh, ce zi frumoasa!
Pana intr-un sat – Valcele sau Valcelele, ori Manicesti o fi fost? – am mers binisor pe soseaua peticita. Spre pranz, in mijlocul uneia dintre aceste localitati am oprit putin pe dreapta, sa caut un bidon cu apa printre scaune.
De nicaieri, parca, au aparut niste tiganusi care au deschis rapid usa din dreapta (neblocata!) si-au vrut sa fure ceva. N-au gasit nimic in doua secunde si au fugit. Norocul meu ca nu erau parintii lor, eventual si inarmati, ca ramaneam „pieton” in mijlocul lui „Nicaieri”!
Pana la Curtea de Arges masina ne-a zdruncinat pe soseaua plina de gropi, mai ceva ca la o ora de stretching.
La intrarea in „prima capitala romaneasca” e un pod care are mai multe si mai mari gropi decat tot drumul pana aici.
Si pana aici ne-a fost! Intr-una dintre capcanele de pe sosea, roata din dreapta-fata s-a rupt. Am lasat masina in parcarea benzinariei de la capul podului si-am sunat dupa remorcare/depanare. Apoi, un prieten, sa vina sa ne ia.
Intre timp am vazut si transportul in comun, „localul”. Doar microbuze care se strecoara anevoie printre gropile din ramasitele de asfalt. Si Manastirea Argesului am apucat s-o revedem. Seara am ajuns si acasa. Fara masina.
De 8 martie ninge ca iarna. Dar ieri a fost soare.
Ce baba frumoasa mi-am ales!?

Vai de steaua...

Aud ca la vecinii nostri de la sud, in Bulgaria, adica, sunt preturi mai mici decat la noi. La toate. Printre altele, in turism.
La inceputul inceputului de sezon estival pe Litoral, in minivacanta de 1 mai, la vecini gasim oferte de trei zile cazare si masa (all inclusive, nu asaaa!) cu doar 600 de lei. La Nisipurile de Aur, la categoria 4 stele. He, he, pai daca nu au si bulgarii o Elena Udrea! Ca intrau si ei „in randul lumii”, ca noi.
La noi, la Vama Veche – o juma’ de ora de mers cu masina mai la nord de Nisipurile de Aur – gasim cel mai ieftin un hotel-restaurant de doar doua stele, tot trei zile cazare, da’ fara masa, la acelasi pret. Pentru conditii doar teoretic de doua ori mai proaste si fara mancare (si fara bautura!) sa dam aceiasi bani?
Sa mai fim „patrioti”?
Si-asa conditiile de la acele doua stele de la noi sunt, de fapt doar de o singura stea. Nici aia intreaga.
Vai de steaua noastra!

Uraaa! Nu scapam!

Gata! E oficial. Mircea Geoana nu-si mai baga demisia – asa cum promisese! - ci, culmea(!), isi depune candidatura pentru un nou mandat de presedinte al partidului rosu-n gat. Se plangea (sau ameninta?) ca-l dor salele de la rucsacul din spate, plin cu pietroaie.
Hmm. Ce-ar fi vrut sa aiba-n rucsac? Vreun baston de maresal?!
Pietre au fost, pietre sunt inca. Inca nu-si da seama ca pietroaiele pe care zice ca le poarta-n spate, de fapt, atarna de gat? De gatul lui Mircea Geoana si de gatul PSD-ului! Bolovani sunt doi dintre contracandidati – Adrian Nastase, mai intai, si Miron Mitrea, imediat dupa el – dar si fata mare Marian Vanghelie, ca si multi altii. Da. Pai, nu e Marean curtat de toti ca o fata mare? Mare si balaoachesa! Mai conteaza culoarea? Nu suntem toti rosii-n gat si in simtiri?!
Ne plangeam ca nu mai scapam odata de „bunicuta” Ion Ilici Iliescu. Acum nu scapam nici de Adrian Nastase, nici de Mircea Geoana.
Geoana, Geoana, lasa-neee! Lasa-ne!

“‘Tu-le mama lor de hoti”

Oamenii sunt conservatori. Nu, nu toti. Si nu, nu e vorba de orientari politice. Oamenii din cartierul meu sunt niste conservatori, pastratori de traditii. Nu zic doar de faptul ca, atunci cand trece pe strada, orice om - femeie ori chiar un varstnic - il saluta pe cel din vreo curte, chiar daca acesta e un tanar. Sigur, cand se-ntalnesc pe strada, tanarul saluta primul. Ca la tara. Si, tot ca acolo, vecinii mei au pastrat obiceiul de a asculta la difuzor. Nu la radio – portabil ori stationar – ci la un difuzor agatat pe perete. Tot emisiuni de la diverse radiouri sunt, dar nu vin prin eter, ci prin cablu de la o firma de (radio)difuziune.
Platesc oamenii la firma respectiva, dar n-ar mai trebui sa plateasca si pe factura de la Electrica. Ei nu. Ei platesc. Nu platesc abonament radio cei care au fost invatati in ce fel se poate tocmai de angajati ai Electrica. Spaguiti in prealabil, desigur. Dar vecinii mei platesc. Nu-i lasa cei de la Electrica, le spun ca e obligatoriu, ca nu se poate altfel!
De mult timp – fie soare, nor sau ceata, ploaie sau luna plina – Electrica se joaca de-a „uite curentul, nu e curentul” cu noi.
V-ati saturat sa platiti degeaba catre sau „prin” Electrica”? V-ati saturat sa ramaneti cu clabucul de sapun pe piele si cu samponul in par? Mie mi se-ntampla des. „Injuratura” de fata m-am apucat in trei randuri s-o scriu la calculator, dar hotii mi-au taiat/oprit curentul.
Pana-n `89 se spunea ca intrerupatorul general e-n cocina, pentru ca mereu cand se-ntrerupea curentul ziceau batranii „Iar au luat porcii curentul!” Am o propunere de afacere: hai sa-i dam in judecata pe hotii de la Electrica. Sa castigam un ban cinstit!
Cred ca va deveni un slagar cantecelul de altadata „’Tu-le muma lor de hoti / Si nevestele la toti! / ... „ (tuturor hotilor de la Electrica, desigur).

Sat fara caini

Am umblat prin mai toata tara. Si inainte de Revolutie (sau ce-o fi fost in '89!?), si dupa, am colindat mult prin Romania. Mai ales prin orase. Si in legislatura „locala” trecuta, si in actuala. Concluzia: avem o tara frumoasa, avem o tara superba!
In orase - vizitate si-n centru si la periferii, si cu masina si pe jos, si cu autobuzul si cu taxiul, si cu tramvaiul ori troleibuzul - mi s-a parut ca sunt din ce in ce mai multi caini fara stapan. Statisticile si numaratorile toate-mi dau dreptate: sunt tot mai multi maidanezi in Romania. In Bucuresti exista – oficial – cam o suta de mii. Pardon!? In Capitala vezi „comunitari” si din/la metrou. Cre’ca astia n-au fost prinsi in calcul! Sau cei care au numarat s-au plictisit cand au ajuns la 100.000? Peste tot sunt din ce in ce mai multi „vagabonzi”! Parca fiecare primar are ca unic tel sa-i inmulteasca pe perioada mandatului sau?!
Daca Romania are milioane de caini – mai multi fara stapan decat cu – atunci de ce si din avion si de la sol arata tot ca un sat fara caini?!